paragină
pierdut între mărăcinișurile și gardurile glisante, sanitare între trotuarul surpat al cetății și dealurile verzi ca o ferigă cu oțetari crescuți din rafie în loc de lei flancând intrarea stă cel mai curat loc murdar și-abandonat pe care îl cunosc un coridor sub arhitrave angulare de oțel, cu saci de nuci și cărți pe care ploaia le-a topit ieșind prin pielea de valize cu ghete-ncremenite în ciment, mușchii verzi scoțând clopot de sporofit prin tălpi, printre șireturi, prin carâmb cu apă ruginită, fulgi și praful care cade odată cu lumina cu vrăbiile care se vor scălda în toate astea, în copăițe rămase din mulajele industriale de chiuvete, cu furtunul încă atârnând ca o branulă prin care se scurge var nestins am văzut prea multe corpuri de animale lovite, aruncate mereu pe margine și lăsate, destul cât să deprind că-ntâi se va rări fix pielea dintre coaste, că prin locul cel mai gingaș unde ai fi vrut să se lase mângâiate, unde pisicile au blana moale și-n răspăr, unde porumbeii își țin puful începe să le intre pentru prima dată putrezimea în trup o-mpunsătură de suliță nevăzută; tot așa, prin spărturi în burțile de cărămidă moale și poroasă voi putea să intru ca un pagur în paragina de porțelan din corpul părăsit al fabricii. urmez șina și cremaliera cu dinți rupți ai liniei de asamblare și mângâi chingile de neopren ca niște brațe trase pe roți și întărite-n gips și azbest scămoșat mă închid în cuptorul cu creuzet ce toarce în tăcerea sălii de parcă ar frige încă. și aștept explozia unui cub de soare dar, deprivat senzorial, mi-aud doar inima cum bate-n gât și trec în hala unde stalagmite de faianță explodează-n beznă chiuvete și vase de toaletă, capiteluri fără de coloane crapă și așteaptă: în capitalism și înserare la fel de târzii tresar când calc și-alunec pe operculi de lumina sau tăind cu mâna un fascicul în aerul de plexiglas; iar guguștiucii râd dintre cuiburile lor de termopan și vată minerală și mi-așez mâinile pe pervazul dinăuntru, numai dinți de cioburi ca și cum m-aș uita la ploaie. și vântul începe să bată de sus când privesc ferestre - și ferestrele privesc doar spre alte ferestre rămân doar camerele negre chiar și sub lanterne - vestiare incendiate, cu pensulele prinse în vopsea pietrificată în care pătrund temător să nu deștept pe cineva / ceva intru tot mai adânc, mai mult, mai speriat de fiecare dată printre cotloane și oscioare, de parcă aș fi un altul care s-a strecurat umblând în somn până-n inima mea