departe
ca porumbeii de pe muchii de terase bodogănind spre cerul albastru-stafie ca umbrele - pe drum - de blană argintie în care încă deslușești țesuturi, oase ca diadema înflorită ce te-mbie să te topești printre livezi întunecoase ca zâmbetul jucat, ce te descoase și-ți fură ce nu-ți spui nici ție la beție ca praful de pe geamuri, cel îndelung neșters desprins sunt tot de mine - lipit altundeva - (strângi așa tare fiindcă te-ai învățat să pierzi) ne-am prins de mână trainic: cum altfel vom urca pe dealuri - dioramă de amfiteatre verzi? ce soare - leneș, oblic - ne va ilumina?